1
0
Într-o piață editorială în care titlurile internaționale ocupă adesea primele rafturi, literatura română contemporană merită, din când în când, priviri mai atente. Nu numai către numele deja consacrate, ci și către autorii independenți, volumele apărute la edituri mici și cărțile care își găsesc cititorii în afara marilor campanii editoriale.
Selecția de mai jos aduce împreună trei volume foarte diferite ca gen și formulă. Unul pornește din memorie și transformă experiența personală în nonficțiune creativă. Altul folosește pamfletul ca formă de observație socială. Cel de-al treilea intră în teritoriul poeziei și vorbește, într-un registru concentrat, despre emoție, timp și interioritate.
Nu sunt cărți care seamănă între ele și nici nu se adresează neapărat aceluiași cititor. Au însă în comun un lucru mai important: în spatele fiecăreia există o voce recognoscibilă, vie.
„De la sărăcie la extaz”, de Ștefania Sarina Oprea
Pentru cititorii interesați de: nonficțiune creativă, memorie, copilărie, România postcomunistă și povești personale fără cosmetizare.
„De la sărăcie la extaz” este cartea de debut a Ștefaniei Sarina Oprea și se află la granița dintre memorialistică și nonficțiune creativă. În locul unei autobiografii construite cronologic, volumul propune o succesiune de povești și fragmente de memorie care reconstruiesc, treptat, un traseu personal.
Punctul de plecare este Lehliu Gară, un mic oraș din Bărăgan. De aici vin copilăria, sărăcia, familia, munca, școala, rușinile și primele încercări de a ieși dintr-un mediu în care posibilitățile erau limitate. Povestea se mută ulterior dincolo de orașul natal și ajunge până în Malta, însă distanța geografică este mai puțin importantă decât schimbările petrecute între cele două lumi.
Titlul poate duce cu gândul la formula cunoscută a poveștii despre ascensiune și succes. Cartea evită însă această direcție. Nu este un manual despre reușită și nici o demonstrație despre cât de departe poate ajunge cineva dacă își dorește suficient de mult. Ajunge, dar nu pentru ca-si doreste mult, ci pentru ca munceste și învață. Experiențele dificile nu sunt transformate retrospectiv în întâmplări necesare și nici sărăcia într-un decor pitoresc al copilăriei.
„Vorbe-n vânt. Pamflete”, de Sorin Oros
Pentru cititorii interesați de: satiră, observație socială, umor acid și texte care nu se străduiesc să fie cuminți.
Cu „Vorbe-n vânt”, Sorin Oros intră într-un registru cu totul diferit. Actor de teatru și autor, acesta reunește într-un singur volum texte construite în jurul observației sociale, ironiei și nemulțumirii față de realitățile din jur.
Pamfletul este, prin definiție, un gen al exagerării și al poziției asumate. Nu caută obiectivitatea și nici echilibrul unei analize jurnalistice.
Autorul însuși s-a descris drept un „om liber”, un spirit rebel și refractar la conduita de turmă. Această poziționare se regăsește firesc în volum. „Vorbe-n vânt” își asumă subiectivitatea de la început. Sorin Oros scrie apăsat, ironic și, pe alocuri, incomod, așa cum îi stă bine unui pamfletar.
Este, mai degrabă, o carte care presupune participare. Cititorul poate aproba, poate contrazice sau poate râde. Uneori le poate face pe toate trei în decursul aceluiași text. Pentru pamflet, probabil că nici nu există o dovadă mai bună că și-a făcut treaba.
„Esența vie”, de Vasile Andreica
Pentru cititorii interesați de: poezie contemporană, lirică intimă, memorie afectivă și texte construite din imagini simple și concentrate.
Vasile Andreica vine spre literatură dinspre două teritorii care presupun, fiecare în felul său, atenție pentru cuvânt: jurnalismul și traducerea. Născut în 1978 la Satu Mare și absolvent de istorie-jurnalism, a lucrat peste două decenii în presa locală sătmăreană, inclusiv ca jurnalist cultural la cotidianul „Informația Zilei”. A publicat poezie și traduceri în reviste culturale și a semnat volume de poezie și dramaturgie.
„Esența vie” continuă această preocupare pentru poezie într-o formulă în care economia de cuvinte devine importantă. Textele nu se bazează pe construcții ample, ci pe imagini și stări condensate, lăsând spațiu între versuri și, implicit, cititorului.
Poemul „emoții ruginii”, de pildă, pornește de la imaginea unui pom sădit în inimă și a frunzelor care cad, treptat, pe obraji. Este o imagine simplă, în care natura și emoția se suprapun fără explicații suplimentare. Sentimentul nu este numit până la capăt, ci sugerat prin această mișcare lentă a frunzelor și prin asocierea lor cu lacrimile.
Biografia literară a lui Vasile Andreica este, de altfel, mai largă decât poezia. A publicat dramaturgie, iar piesele „Un nime-n drum” și „Casandra lasă Troia” au fost puse în scenă. Activitatea sa de traducător include atât poezie, cât și lucrări de altă factură, între care ediția în limba engleză a volumului „Inteligența Materiei”, de Dumitru Constantin-Dulcan.
„Esența vie” îl readuce însă la forma literară în care câteva cuvinte pot purta o cantitate disproporționat de mare de sens: poezia.
Trei cărți, trei feluri de a privi lumea
Cele trei volume pornesc din locuri diferite.
„De la sărăcie la extaz” privește înapoi și recuperează prin memorie o lume dispărută. „Vorbe-n vânt” privește în jur și transformă realitatea imediată în materie pentru satiră. „Esența vie” mută privirea spre interior și reduce experiența la imagine, emoție și vers.
Memorie, pamflet și poezie. Trei formule literare și trei autori care nu spun lucrurile în același fel.
Literatura română contemporană nu se află numai în topurile de vânzări sau pe mesele de noutăți ale marilor librării. O parte din ea circulă mai discret, prin edituri mici, recomandări, întâlniri între autori și cititori sau pur și simplu de la un om care a citit o carte la altul care încă nu știe că ar putea să-i placă.
Poate merită, așadar, să ne mai uităm și dincolo de masa cu bestselleruri. De regulă, librăria nu se termină acolo.
